miercuri, 28 iulie 2010

D`ALE SUFLETULUI


In caz ca filmele nu sunt pe gustul dumneavoastra, avem si o seara de muzica electronica progamata pt sambata seara!!

marți, 27 iulie 2010

NVJ 12 - Trainspotting, 29 iulie, 18:00, La Munca


Termenul desemnează un hobby destul de bizar: tipi care stau cât e ziua de lungă pe peronul gării şi notează sosirea şi plecarea trenurilor. Noaptea, ei compară notiţele cu cele din ziua precedentă, observă ce s-a schimbat în mersul trenurilor, îi sună pe ceilalţi pentru a se ţine la curent unii pe alţii cu mişcările trenurilor. În argoul drogaţilor, se referă la urmele înţepăturilor de pe braţele lor, care se înşiră aidoma gărilor de-a lungul căilor ferate. Pentru a face şi mai incredibil personajul interpretat de mine, am fost tentat la un moment dat să iau heroină. Apoi am renunţat. Efectele acestui drog sunt foarte bine descrise în romanul lui Irvine Welsh. - Ewan McGregor

luni, 19 iulie 2010

NVJ 11 - Four Rooms, 22 iulie, 18:00



In noaptea de revelion, Ted, proaspat angajat al unui hotel, este implicat in povestile de viata a celor care locuiesc in patru camere de hotel. In prima, un grup de tinere vrajitoare o invoca pe zeita Diana, in cea de-a doua, un sot gelos si-a sechestrat sotia, in cea de-a treia, un gangster ii da lui Ted in grija copiii, iar in cea de-a patra camera, lui Ted i se cere sa taie un deget!

marți, 13 iulie 2010

Salutare,people!
Cateva fotografii de la "Million Dollar Hotel":


Pe la sfarsitul filmului,Mila Jovovich,ganditoare..

Lumea,inainte de film..

Luci,omul nostru de la Social si Cercetare,asteptand "semnalul de start"..

Maria,Coordonatorul NVJ-ului,la o vorba :D

Si once again,lumea,inainte de inceperea filmului.

"P.S.": Gibson a avut un rol bun,voi ce credeti?

luni, 12 iulie 2010

NVJ 10 - The Reader - 15 iulie


"The Reader" este inspirat din romanul lui Bernhard Schlink, publicat in 1995, care are la baza povestea unei aventuri dintre un adolescent si o femeie mai in varsta.


Atunci cand adolescentul de 15 ani Michael Berg se imbolnaveste de scarlatina si se prabuseste pe strada, este salvat si condus pana acasa de catre Hanna Schmitz, o femeie misterioasa de doua ori mai in varsta decat el. Dupa ce intra in convalescenta, tanarul o cauta pe straina ca sa ii multumeasca pentru ajutorul acordat si intre cei doi incepe o aventura amoroasa pasionala si intensa, care se termina brusc in momentul in care Hanna dispare fara nici o explicatie din viata lui Michael.

vineri, 9 iulie 2010

Pentru Moldova




Toti cei care au putut dona tichetele de masa in urma donarii de sange pot spune acum ca au ajutat sinistratii din Moldova.
Elena, Despina, Alexandra si Lolo au mers si au cumparat alimente.
Despina si Lolo vor fi marti, 13 iulie, la ora 18:30, in direct la RTS pentru a povesti mai multe.
Din pacate, nu am putut face mai mult. Dar am inteles ca solidaritatea e esentiala in astfel de momente si ca oricine poate dona orice, cat de mic.

miercuri, 7 iulie 2010

NVJ 9 - Million Dollar Hotel - 8 iulie


Million Dollar Hotel uneste obsesiile lui Wenders: muzica de foarte buna calitate, suflete pierdute si cultura americana.
Plasat in 2001, filmul este o drama tragi-comica, a carui actiune se desfasoara intr-un hotel din Los Angeles, in care sunt gazduiti oameni bolnavi mental si fizic, prea saraci pentru a isi permite asigurare medicala.
In hotel are loc o sinucidere, iar agentul federal desemnat sa ancheteze cazul (Mel Gibson) intoarce pe dos vietile locatarilor, in incercarea de a descoperi daca a fost cu adevarat sinucidere...